Un botoșănean a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție. La data de 31 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 37 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
”Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în cursul zilei de 31 ianuarie a.c., s-a prezentat la domiciliul familiei sale și a provocat scandal, deși avea obligația impusă prin ordin de protecție provizoriu, de a păstra o distanță de minim 50 de metri față de domiciliu și membrii familiei”, precizează IPJ.
Bărbatul a fost introdus în centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
O primărie din Botoșani angajează. Ce post a scos la concurs!