Vom cumpăra mai ieftin doar 17 alimente de bază, nu 21 câte erau până acum. Guvern a prelungit azi, cu două luni, plafonarea adaosului comercial: a scos de pe listă carnea tocată şi cozonacul şi a băgat, în schimb, magiunul şi untul.
Lista alimentelor cu preţ redus s-a schimbat. Acum sunt 17 produse în loc de 21. De pe vechea listă au fost tăiate şase alimente: cozonacul, orezul, bulionul de roșii, margarina, drojdia și carnea tocată. În schimb, au fost adăugate două produse noi. Este vorba de untul până la 250 de grame, dar şi magiunul de până la 350 de grame, care s-ar putea ieftini cu 10%.
De exemplu, un pachet de unt de 350 de grame, cu 65% grăsime, costă acum 14 lei. Mâine, ar trebui să-l găsim la raft cu 12 lei şi 50 de ani. Iar pentru un borcan de magiun de 18 lei, vom plăti cu aproape doi lei mai puţin. Deşi oficialii au motivat că vor să ieftinească produsele specifice Paștelui, ordonanţa va expira la sfârşitul lunii martie, cu o lună înainte de sărbători. Alimentele de bază, între care pâinea, laptele, brânza, ouăle, uleiul şi zahărul, vor avea adaosul comercial plafonat la cel mult 20%. Guvernul şi-a dorit să adauge şi carnea de miel, însă, în urma discuţiilor cu marile magazine, s-a renunţat la idee, potrivit Observator.