Magistraţii din Botoşani au dat prima condamnare în dosarul de corupţie de la Garda de Mediu. Tribunalul Botoşani a admis, miercuri, acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de procurorii de la Serviciul Teritorial Suceava cu una dintre persoanele implicate în dosar, respectiv Marian Smochină.
Botoşăneanul a recunoscut faptele şi a primit o pedeapsă de un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru dare de mită.
Acesta deţine o firmă de dezmembrări în oraşul Darabani şi ar fi oferit mită comisarilor de la Garda de Mediu care au venit în control.
Solutia pe scurt:
În baza art. 485 alin. 1 lit. a. Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de inculpatul SMOCHINĂ MARIAN şi D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava. Condamnă pe inculpatul SMOCHINĂ MARIAN, cu datele de stare civilă mai sus menţionate, la pedeapsa de un an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. şi ped. de art. 290 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 480 alin. 4 Cod procedură penală. În baza art. 91 alin.1 lit. a – d Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei de un an şi 6 (şase) luni închisoare sub supraveghere; În baza art. 92 alin. 1 – 2 Cod penal, stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 92 alin. 3 raportat la art. 93 alin. 1 lit. a – e Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să anunţe schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art. 92 alin. 3 raportat la art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal obligă inculpatul să urmeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 92 alin. 3 raportat la art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei oraşului Darabani, jud. Botoşani sau Primăriei comunei Păltiniş, jud. Botoşani. În conformitate cu prev. art. 96 Cod penal şi respectiv art. 97 Cod penal, atenţionează inculpatul cu privire la condiţiile şi cazurile de revocare, respectiv de anulare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei; În baza prev. art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului să aibă o conduită în afara ilicitului penal, întrucât, în cazul comiterii de infracţiuni, suspendarea executării pedepsei se revocă şi se dispune executarea acesteia în conformitate cu prev. art. 96 alin. 4 şi 5 Cod penal.
Totodată, atenţionează inculpatul că, în cazul în care nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce-i revin pe durata termenului de supraveghere, se va revoca suspendarea executării pedepsei şi se va dispune executarea acesteia în conformitate cu prev. art. 96 alin. 1 Cod penal. În baza dispozi?iilor art. 94 alin. 2 Cod penal supravegherea executării obligaţiilor va fi efectuată de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani. În baza art. 485 alin. 4 raportat la art. 399 alin. 1 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul Smochină Marian, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 18/P/2022 din 29.03.2023 a D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava şi menţinută prin încheierea din 19.01.2024 pronunţată în prezentul dosar În baza art. 485 alin. 4 raportat la art. 398 cu referire la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală instanţa obligă inculpatul SMOCHINĂ MARIAN la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 600 lei, din care 500 lei din faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 31 ianuarie 2024, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.405 alin.1 teza finală Cod procedură penală.
Document: Hotarâre 24/2024 31.01.2024
Un om de afaceri din Botoșani, consilier județean, a murit la 38 de ani
Anchetă amplă a procurorilor DNA Suceava
În luna martie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive, începând cu data de 29 martie 2023, față de un număr de 17 inculpați, după cum urmează:
- a fost dispusă măsura reținerii față de:
ROTARU OVIDIU, comisar de mediu în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani,
RADEȘ FLORIN, consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
POPOVICI LILIANA, comisar de mediu în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani,
pentru săvârșirea, în forma autoratului, a complicității și a instigării, a unor infracțiuni de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– fals intelectual,
– luare de mită,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, - a fost dispusă măsura controlului judiciar față de 14 persoane (trei comisari de mediu în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani – URECHE SILVIA LUCIA, STOICA GABRIEL, CIOBANU CRISTIAN NICOLAE și 11 persoane fizice, oameni de afaceri,), în sarcina cărora a fost reținută comiterea, în forma autoratului, a complicității și a instigării, a unor infracțiuni de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– fals intelectual,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
– dare de mită.În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie – octombrie 2022, inculpații menționați mai sus, funcționari publici în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani și Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, prin încălcarea dispozițiilor din legi primare, în contextul activităților de inspecție și control desfășurate în domeniul protecției mediului la diverși agenți economici și unități administrativ – teritoriale (comisari de mediu) ori în contextul activității de emitere/revizuire/acordare viza anuală cât și de urmărire a îndeplinirii cerințelor legislației de mediu din actele de reglementare (consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului).
Concret, aceștia ar fi omis să ateste în documentația de control întocmită, cu ocazia controalelor efectuate, toate faptele de încălcare a legislației de mediu ori ar fi atestat aspecte necorespunzătoare adevărului cu privire la neconformități/încălcări ale legislației de mediu identificate, pentru care nu ar fi aplicat sancțiunile legale.
Cu titlu de exemplu precizăm că inculpații, funcționari publici, nu ar fi aplicat sancțiunile corespunzătoare în cazul unor incendii de vegetație despre care cunoșteau că ar fi fost provocate intenționat, în aceeași manieră procedând și în cazul unor depozitări nelegale de deșeuri din construcții și demolări.
În același context, o parte dintre funcționarii cercetați în prezenta cauză ar fi permis accesul la informații ce nu sunt destinate publicității unor agenți economici pe care i-ar fi anunțat cu privire la sesizările/controalele care îi vizau ori alte controale tematice/inopinate care urmau să se desfășoare.
Pentru “serviciile” de mai sus, inculpații ar fi pretins de la persoanele favorizate sume de bani cuprinse între 300 – 2.000 lei precum și alte foloase necuvenite.