Un botoșănean s-a ales cu dosar penal după ce a fost tras pe dreapta de polițiști. La data de 30 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 46 de ani, din comuna Hilișeu Horia.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea autorizația de circulație provizorie expirată din luna decembrie 2023.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.