VIDEO Soartă grea pentru o familie cu cinci copii din Botoșani. Tatăl a murit în Italia, la câteva ore după ce și-a găsit de muncă, iar mama abia are ce să le pună pe masă copiilor

Soartă grea pentru o familie cu cinci copii din județul Botoșani. Tatăl a murit în Italia, la câteva ore după ce și-a găsit de muncă, iar mama abia are acum ce să le pună pe masă copiilor. Florin Tibel, de 54 de ani, din comuna Durnești, a plecat în Italia în speranța că familia sa o va duce mai bine.

Avea probleme cu inima, dar spera că Cel de Sus îl va ține să poată munci pentru ca cei de acasă să o ducă mai bine. La câteva ore după ce a ajuns în Italia, Florin a murit. O asociație umanitară și-a făcut milă de familia și, cu ajutorul oamenilor cu sufletul mare, a repatriat trupul neînsuflețit al botoșăneanului. Maria, de trei ani, Iuliuță, de nouă ani, Ionuț, de 15 ani, Andrei de 17 ani, și Georgiana de 19 ani au rămas acum doar în grija mamei, care nu are niciun venit de nicăieri.

„Mă mai ajută familia mea, familia lui, rudele, dar cât să mă mai ajute și ele? Îmi mai aduc uneori de mâncare. E greu”, ne-a spus îndurerată Mariana, soția lui Florin.

Cele câteva suflete trăiesc într-o casă veche a bunicii soțului. Nu au de nici unele, dar măcar au un acoperiș deasupra capului. Ar avea nevoie însă de lemne, mâncare și produse de igienă. Cei care vor să îi ajute pot lua legătura cu mama copiilor la numărul de telefon 0770469866- Mariana Tibel.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *