Valeriu Iftime spune că nu ia în calcul transferul celor doi jucători, pentru a mări șansele echipei sale să se salveze de la retrogradare.
Deși au apărut informații care dădeau ca sigură plecarea lui Victor Dican la Rakow Czestochowa sau Korona Kielce, dar și interesul unor echipe din România și din străinătate pentru Eduard Florescu, patronul Valeriu Iftime spune că cei doi fotbaliști vor rămâne la Botoșani până în vară. Dican este unul dintre căpitanii lui FC Botoșani și a bifat 24 de prezențe și 2 goluri pentru ultima clasată din Liga 1, în acest sezon, în timp ce Florescu a jucat 24 de meciuri și a marcat 10 goluri.
„Vă spun sigur că Dican nu pleacă, cum nu pleacă nici Florescu”
„Nu știu de unde a apărut informația că Dican se transferă. Vă spun sigur că Dican nu pleacă, cum nu pleacă nici Florescu. Nu pleacă nimeni de la FC Botoșani până în vară. E deja stabilit, indiferent de ce oferte primim. Victor e un jucător foarte important pentru echipă și nu va pleca în această iarnă, în niciun caz. Nu știu cine transmite asemenea informații, pentru că sunt neadevărate.
Mă deranjează, pentru că Victor nu a spus vreodată că vrea să plece sau eu că vreau să-l vând. Poate informația vine de la vreun impresar sau de la vreun jurnalist, dar asta e altceva. Ca să fie clar, Dican și Florescu nu pleacă de la Botoșani. Sunt mai multe puncte fixe în echipa noastră, dar ei sunt cei care au și oferte„, a declarat Valeriu Iftime pentru Sport.ro.