Profesorii titulari și suplinitori nu mai pot primi o catedră întreagă plătită cu ora. Potrivit noului Regulament, publicat in Monitorul Oficial, care reglementează Ordinul nr. 6.876 din 22 decembrie 2023 referitor la întocmirea planului de încadrare a personalului didactic de predare, precum și încadrarea în regim de plata cu ora a personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, au loc schimbări pentru anul şcolar 2025-2026.Conform ordinului anterior, dascălii titulari și suplinitori, inclusiv cadrele didactice pensionate, puteau primi, pe langă norma de bază, şi catedre rămase neocupate, plătite cu ora, până la o normă didactică întreagă, respective 18 ore de predare.
Astfel se putea ajunge la două norme plătite, ocupate de un cadru didactic. Noutatea adusă de noul regulament prevede că aceştia pot fi incadraţi, în anul şcolar următor, cu ore care să ajungă maxim la jumatate de normă de predare, repectiv cel mult 9 ore.
Aceeaşi limitare a numărului de ore de predare, exercitate în regim de plată cu ora, o au în vedere şi profesorii care desfășoară activitate de mentorat, pentru care noul ordin specifică cel mult 4 ore de predare.
Potrivit aceluiaşi ordin, pentru directorii şi inspectorii din învățământul preuniversitar a rămas obligația de predare în unitatea de învățământ în care sunt titulare.
De asemnea, directorii şi inspectorii din învățământul preuniversitar pot fi încadraţi, la cerere, doar în regim de plata cu ora, până la cel mult 1/2 din numărul de ore pe săptămână dintr-o normă didactică de predare, conform hotărârii consiliului de administrație al inspectoratelor judeţene.
FOTO Necaz pentru un bărbat din Botoșani. Un incendiu i-a distrus casa, în plină iarnă