O cunoscută firmă din Botoșani va construi noul laborator de microbiologie boli infecțioase de la Spitalul Județean

O cunoscută firmă din Botoșani va construi noul laborator de microbiologie boli infecțioase de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati. Este vorba de societatea comercială Simion Tehnoconstruct SRL, care a câștigat licitația organizată de Compania Națională de Investiții (CNI).

Firma botoșăneană, patronată de oamenii de afaceri Viorel Simion și Elisei Bidu, și-a adjudecat lucrarea de la CNI la un preț de 2,3 milioane de lei.

Proiectul “Construire clădire laborator microbiologie boli infecțioase pentru biologie moleculară RT-PCR, str. Ștefan cel Mare nr.39, municipiul Botoșani, județul Botoșani” este finanțat de CNI prin Subprogramul “Unitati sanitare”.

 

Pe aceeași temă: Firma din Botoșani care a dat lovitura pe piața construcțiilor. Și-a triplat cifra de afaceri într-un an, de la 86 milioane la 237 de milioane de lei
O firmă din Botoşani construieşte un campus pentru Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava. Lucrările au demarat joi

În prezent, în structura Spitalului Județean este integrat un laborator pentru biologie moleculară RT_PCR provizoriu, într-o clădire ce aparține Secției Infecțioase, care nu dispune de spațiul necesar de desfășurare a activităților, provocând o serie de disfuncționalități.
Astfel, spațiile destinate personalului, preluării și prelucrării probelor, depozitării reactanților și cele pentru deșeuri sunt improprii, amplasate într-o zonă cu suprafață restrânsă, în cadrul căreia nu se pot asigura circuitele necesare funcționării laboratorului în parametrii, ceea ce duce la o
eficiență scăzută și imposibilitatea de a satisface în mod corespunzător cerințele prevăzute.

De asemenea, acest laborator este singurul din municipiul Botoșani specializat pe biologie moleculară RT-PCR, ceea ce determină suprasolicitarea cadrelor medicale, mai ales în contextul actual, creșterea timpilor de așteptare a rezultatelor și incapacitatea de prelucrare a unui număr mare de probe.

Având în vedere situația existentă, faptul că în ultima perioadă a crescut adresabilitatea către servicii medicale de această specialitate și ținând cont că pacienții vor putea beneficia de investigații complete în cadrul spitalului, se consideră imperativă edificarea laboratorului într-un corp de clădire nou, alocând astfel spații corespunzătoare, care să asigure cadrelor medicale un cadru propice de exercitare a activităților.

Realizarea obiectivului de investiții se justifică și prin faptul că noul laborator va aduce beneficii atât în cadrul spitalului – completând pachetul de servicii medicale puse la dispoziție de către unitatea medicală, cât și la nivel de municipiu – deservind și cererile din afara spitalului de prelucrare a probelor biologice.

Când va fi condus pe ultimul drum medicul botoșănean Nicușor Curteanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *