Botoșăneanul Iulian Rotariu, după ce s-a clasat pe locul al doilea la ultramaratonul Nomad Senegal: Am dormit pe nisip şi cu vânt din toate direcţiile, care răsturna cortul. A fost un chin frumos

Botoșăneanul Iulian Rotariu, care s-a clasat pe locul al doilea la ultramararonul Nomad Senegal 2024, a povestit prin ce „chin frumos” a trecut în zilele de competiție, respectiv 20 – 24 ianuarie. Iulian Rotariu a avut un timp general de 21h 20’15, iar Dufour 19h 04’05, după cinci etape care au avut pe parcursul a 200 de kilometri la Nomad Senegal 2024.

„A fost foarte, foarte cald. Erau 40 de grade zilnic, iar noaptea erau 30 de grade. Am dormit pe nisip şi cu vânt din toate direcţiile, care răsturna cortul. Au fost cinci nopţi nedormite pentru mine, umiditate de la Oceanul Atlantic, pădure arsă, mal din mangrove… A fost un chin frumos”, a declarat, pentru Agerpres, Iulian Rotariu.

De ani buni, Iulian Rotariu uimește o lume întreagă prin faptul că reușește, tot timpul, să-și depășească limitele. Și nu o face pentru gloria lui, ci aleargă pentru a face cunoscută și a sprijini «Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Botoșani.

FOTO & VIDEO Primirea deosebită de care a avut parte ministrul Culturii la Memorialul Ipotești. Au sărit, la propriu, pe Raluca Turcan!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *