„Raiul păsărilor” la Botoșani! 36 de specii de păsări identificate la Stânca Costești. Noua apariție: ciocârlia urecheată

Imagini de vis au fost surprinse pe Lacul Stânca- Costești. Aici, au fost identificate nu mai puțin de 36 de specii de păsări, predominantă fiind rața mare (85,3%), la Recensământul Internațional al Păsărilor (MidWinter), coordonat la nivel global de Wetlands Internațional și coordonat în România de către Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus.

Acest recensământ are loc anual în perioada 10-20 ianuarie, în zone în care este prezentă apa (zone umede, lacuri, râuri, bălți) și are drept scop urmărirea tendinței populațiilor de la an la an.

Datorită condițiilor meteo favorabile și a lipsei factorilor disturbatori, a fost identificat un număr mai mare de exemplare comparativ cu anul anterior, dar și o mai mare diversitate de specii.

Dintre speciile care iernează în sit, comparativ cu anul precedent s-a constatat creșterea cu cca 33% a numărului de indivizi din specia  ferestraș mic (Mergellus Albellus), iar ca element de noutate a fost prezența speciei ciocârlia urecheată, (Eremophila alpestris), pe pășunea din vecinătatea sitului, potrivit Agenției Naționale pentru Arii Protejate- Serviciul Teritorial Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *