Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat că, după cinci ore de dezbateri, fermierii din Botoşani şi Timiş au înţeles că în bugetul Ministerului există bani pentru toate problemele lor.
„După 5 ore de dezbateri, fermierii din Botoșani și Timiș au înțeles că în bugetul Ministerului există bani pentru toate problemele lor și că prin actele normative adoptate și pe care le vom adopta în săptămânile viitoare, vom rezolva revendicările lor”, a scris Florin Barbu, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Acesta a mai spus că se bucură că „dialogul a fost soluția”.
„Le-am promis că vom avea o comunicare mult mai bună, prin comunicate de presă cât mai explicite și întâlniri periodice. Sunt alături, ca întotdeauna, de fermierii noștri și le mulțumesc tuturor pentru răbdare, munca depusă și implicare”, a concluzionat ministrul Agriculturii, potrivit Antena 3 CNN