Un botoșănean care făcea piraterie auto a fost prins de polițiști şi s-a ales cu amendă, dar şi cu interdicţia de a folosi maşina pe o perioadă de şase luni. La data de 22 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada I.C. Brătianu, un autoturism condus de un bărbat, de 66 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că acesta transporta trei persoane, în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens. Botoşăneanul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, totodată fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului pentru o perioadă de şase luni, informează, printr-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliție Județean Botoşani.