Tânărul de 22 de ani, care l-a ucis cu sălbăticie pe botoșăneanul de 85 de ani pentru bani, a dat dovadă de o cruzime de nedescris. Ca-n filmele de groază, Florin Popa, din Coșula, a intrat în casă peste el și l-a terorizat pe bărbat. Prima dată, l-a tâlhărit de 7.000 lei. Practic l-a obligat să îi dea toate economiile sale. Așa a pus mâna pe cei 7.000 lei, însă bătrânul mai avea ascunși, într-un alt loc, încă 5.000 lei. Cel mai probabil, tânărul știa că bătrânul mai avea bani, așa că miercuri s-a întors în locuința acestuia.
A așteptat ca soția acestuia, bolnavă de Altzheimer, să iasă afară, apoi l-a chinuit pe bătrân să-i dea și celelalte economii. L-a tăiat la ambele mâini și a așteptat să moară. De altfel, în urma perchezițiilor la locuința lui Florin Popa anchetatorii au găsit cuțitul folosit.
Tânărul de 22 de ani a fost plecat o vreme în Spania, dar de un timp s-a întors acasă și, probabil rămas fără bani, s-a gândit că poate profita de pe urma botoșăneanului de 85 de ani. Din păcate, a luat o viață, iar acum riscă ani grei de pușcărie pentru fapta sa.
Vineri, polițiștii i-au percheziționat locuința și l-au reținut pentru 24 de ore.