A fost prins ucigașul botoșăneanului de 85 de ani. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani, din comuna Coșula, care a fost reținut, vineri, de polițiști, pentru 24 de ore. Florin Popa este bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată urmată de moartea victimei.
„În urma probatoriului administrat a reieșit faptul că, în seara zilei de 16 ianuarie a.c., ar fi pătruns fără drept, în locuința unor bătrâni, din comuna Coșula, iar prin folosirea de violențe ar fi încercat să sustragă bani din interior. În acest context, tânărul ar fi lovit victimele, iar în urma leziunilor suferite, bărbatul de 85 de ani a decedat”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.
Percheziții la locuința acestuia
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, vineri, la locuința tânărului bănuit de comiterea faptei, prilej cu care „au fost identificate bunuri care interesează cauza”.
Ulterior acesta a fost condus la audieri, în urma cărora a fost dispusă reținerea sa pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani. Cercetările continuă de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.