O primărie din județul Botoșani construiește un centru pentru copiii aflați în situație de risc de separare de părinți. Este vorba de Primăria orașului Flămânzi, care beneficiază de fonduri europene pentru construcția și dotarea unității care va ajuta la prevenirea separării copilului de familie. Proiectul este destinat copiilor cu vârste între 3 și 16 ani.
„Centru va avea ca misiune prevenirea separarii copilului de familie, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activitati de ingrijire, educatie, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viata independenta, orientare scolara si profesionala etc. pentru copii, cat si a unor activitati de sprijin, consiliere, educare etc. pentru parinti. Serviciile oferite de centrul de zi sunt complementare demersurilor si eforturilor propriei familii, asa cum decurg din obligatiile si responsabilitatile parintesti, precum si serviciilor oferite de unitatile de invatamant si de alti furnizori de servicii, corespunzator nevoilor individuale ale copilului in contextul sau socio-familial. De asemenea, centrul va asigura si servirea mesei, cu aprovizionare in sistem catering, in salile de activitati multifunctionale”, susțin reprezentanții Primăriei Flămânzi.
Primăria Flămânzi a lansat licitația pentru stabilirea firmei de construcții care va executa lucrările. Valoarea tot6ală estimată a lucrărilor este de 1.476.799 lei.