Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată la Botoșani printr-o ceremonie religioasă și militară.
Potrivit unui comunicat transmis de Instituția Prefectului, manifestările vor avea loc în fața Inspectoratului Județean de Poliție, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 12:00.
Programul va cuprinde intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, depuneri de coroane și jerbe de flori în acordurile „Imnului Eroilor” la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan-Cuza. Va urma defilarea detaşamentului de onoare și ”Hora Unirii”.