Începând cu data de 15 aprilie 2024, familiile cu venituri scăzute vor beneficia de o subvenție pentru montarea repartitoarelor. Potrivit legii 428 din 29 decembrie 2023, familiile care înregistrează venituri mici vor primi ajutoare financiare din partea statului, pentru montarea repartitoarelor.
Suma va fi de 750 de lei per gospodărie și va fi acordată pe baza unui card de enegie, care va ajunge la beneficiari prin Poșta Română.
Ajutorul financiar va fi acordat doar următoarelor categorii de persoane și familii:
- pensionarii cu vârsta de 60 de ani și peste, cu venituri lunare de până la 2.000 lei, și pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă, cu aceeași limită de venit;
- persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii lunare sub pragul de 2.000 lei;
- familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, conform Legii nr. 277/2010;
- familiile și persoanele singure care primesc ajutor social, în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Dacă o persoană se încadrează în mai multe dintre aceste categorii, va primi sprijin doar pentru o singură categorie, la alegere. De precizat este faptul că subvenția poate fi utilizată parțial și la plata facturilor de energie, potrivit Antena 3 CNN