Doi tineri au fost reținuți de polițiștii botoșăneni pentru tentativă la tâlhărie. La data de 15 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, din municipiul Botoșani, bănuiți de comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, susțin reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că aceștia, în noaptea de 6 spre 7 ianuarie a.c., în timp ce se aflau pe o strada, din municipiul Botoșani, ar fi imobilizat și lovit un tânăr, de 33 de ani, solicitându-i banii și bunurile pe care le avea asupra sa, fără a reuși să-l deposedeze de acestea.
Victima a suferit leziuni corporale pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale.
”Cei doi tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani. Pentru identificarea autorilor s-a beneficiat de sprijinul Serviciului de Operațiuni Speciale Botoșani”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
FOTO Casă în flăcări la Botoșani! Mai multe mașini de pompieri au intervenit