Ministrul Educației, Ligia Deca, a dezvăluit planurile pentru noile salarii ale profesorilor începând cu luna iunie 2024. Ligia Deca promite creșteri semnificative pentru cadrele didactice, inclusiv dascăli care vor primi salarii brute peste 10.000 de lei.
În perioada iunie 2023 – iunie 2024, salariile profesorilor vor înregistra creșteri medii de peste 50%, conform declarațiilor oficiale ale ministrului. Astfel, salariul brut al unui profesor debutant va depăși 6.400 de lei, iar pentru un profesor cu peste 25 de ani vechime și grad didactic I, salariul brut va depăși 10.200 de lei. Ligia Deca a subliniat că aceste majorări se încadrează într-o creștere medie de 20% în perioada menționată și continuă trendul de creștere înregistrat în anii precedenți. De asemenea, directorii de școli vor beneficia de creșteri de aproximativ 36% față de luna decembrie a anului trecut.
Un exemplu concret dat este cel al unui director de școală cu gradul didactic I, care ar putea ajunge la un salariu brut de 11.484 de lei după majorările din iunie 2024. De asemenea, s-a menționat că aceste salarii pot fi completate cu diverse sporuri.
„O să dau doar câteva exemple, poate sunt de interes. Am vorbit despre creşterea salariilor personalului din învăţământ. Ştim că salariile au crescut, în medie, între 25 şi 30% anul trecut, anul acesta vor creşte, tot aşa, pe medie, cu 20%. Asta înseamnă că între iunie 2023 – iunie 2024 avem o creştere, per total, de peste 50% în medie, în învăţământ. În cazul directorilor, creşterea, raportată la luna decembrie, începând cu 1 ianuarie, este de aproximativ 30%. În iunie, creşterea, pe medie, tot aşa, sare undeva la 36%, vorbim despre creşteri importante”, a declarat Deca, potrivit RomaniaTV