Un grup de zece urători din județul Botoșani s-a ales cu amendă după ce au exersat dansul măștilor înainte de Festivalul de Datini și Obiceiuri de la Vorona. S-a întâmplat pe data de 30 decembrie, cu o zi înainte de eveniment, când cei zece botoșăneni s-au strâns la un bar din satul Poiana, comuna Vorona să facă repetiție. Era înainte de ora 22.00 când un vecin din apropiere a sunat la 112 și a anunțat că nu poate dormi din cauza lor.
„Tradițiile se păstreaza cu bani, cine nu întelege, cei care s-au implicat au depus efort fizic și financiar cu ajutorul sponsorilor”, spune unul dintre cei amendați, revoltat de această măsură.
Practic, fiecare dintre cei care repetau dansul măștilor s-a ales cu câte o amendă de până în 1.000 lei pentru că au făcut gălăgie.
„Să nu mai avem pretenții la jocul din sat și altele. O să plătim și amenzile, dar rușine Poliției Române! Pentru că niște tineri au bătut tobele să fie amendați, dar restul de infractori nu mai sunt prinși, nu am făcut nimic deosebit ca să fim amendați”, spune bărbatul.
Botoșăneanul ne-a declarat că cea care a sunat la 112 are peste 70 de ani și în seara respectivă s-a băgat între ei și a început să-i batjocorească.
„Mai tinerii i-au reproșat că nu-i frumos ce face de Revelion. Nu suporta zgomotul, fițe de oameni în vârstă. În loc să stea după sobă, la cald, se băga în seamă, că vârsta ar fi o scuză. Polițiștii atunci au venit și au constatat că nu puteau să trimită acasă peste 50 de persoane, cu tot cu tractor, remorcă. Dar nu înțeleg, Poliția poate da așa amenzi fără să știi, să semnezi un proces verbal…”, spune dezamăgit botoșăneanul.
VIDEO A fost desemnat Fermierul Anului, la Botoșani. Premiul, acordat la Balul fermierilor