Un bărbat în vârstă de 51 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un copac de marginea drumului. S-a întâmplat în această dimineață, pe raza localității Ipotești.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și una de descarcerare, dar și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.
Aceștia au constatat că șoferul era conștient, dar avea nevoie de ajutor să iasă din autoturism, fiind încarcerat. Pompierii l-au scos din interior, după ce au tăiat și îndepărtat o parte din caroseria mașinii. Bărbatul a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului. Cazul a rămas în atenția Poliției.