O petrecere cu câțiva tineri dintr-un apartament din municipiul Botoșani a fost stricată de un vecin, supărat că muzica este prea tare. Incidentul a avut loc marți, în jurul orei 22.20, când un vecin al tinerilor a cerut ajutorul polițiștilor locali.
Aceștia au mers la un bloc de pe Aleea Parcul Tineretului nr. 2, și au constatat că din incinta unui apartament se aude atât muzică la un volum ridicat, dar și strigăte, produse de mai mulți tineri aflați sub influența băuturilor alcoolice.
„Pentru tulburarea liniștii publice, polițiștii locali au dispus sancționarea contravențională a proprietarului apartamentului cu amendă în cuantum de 1000 lei potrivit art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 – pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, susțin polițiștii locali.