Cinci accidente de muncă în luna decembrie, la Botoșani. O persoană a murit

Nu mai puțin de cinci persoane s-au accidentat la locul de muncă, în luna decembrie a anului 2023, unul dintre accidente fiind mortal.

Potrivit datelor prezentate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, în domeniul Securitate şi Sănătate în Muncă, în cursul lunii decembrie 2023, au fost efectuate controale la un număr de 37 agenţi economici, din care au fost sancționați 15,  au fost constatate 35 neconformităţi şi au fost dispuse 49 de măsuri, fiind aplicate 2 amenzi în valoare de 15.000 de lei și 34 avertismente;

Au fost înregistrate cinci persoane accidentate la muncă, patru cu incapacitate temporară de muncă și unul mortal.

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost: lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi de îmbolnavire profesională; lipsă fișe tehnice de securitate;  lipsa verificărilor periodice ale instalațiilor electrice la termenele stabilite de reglementările tehnice din domeniu ; neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic; căi și ieșiri în caz de urgență parțial blocate;  semnalizare incompletă; neinformarea lucrătorilor despre riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională precum și măsurile de prevenire”, transmite ITM Botoșani.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de către  ITM Botoşani, în cadrul domeniilor  Sănătate şi Securitate în Muncă şi Relaţii de Muncă în cursul lunii decembrie 2023 este de 190.500 lei.

Decizie grea în dosarul spăgilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani. Opt persoane rămân după gratii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *