Mai mulți angajatori din Botoșani au fost sancționați, în lunia decembrie, în urma unor controale ale inspectorilor de muncă. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada amintită au fost efectuate 91 controale.
Au fost constatate 95 deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenționale, din care 2 avertismente și 9 amenzi în valoare totală de 175.500 lei.
”In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane prestând muncă nedeclarată, din care 4 persoane își desfășurau activitatea fără întocmirea contractului individiual de muncă și 4 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității, motiv pentru care s-au aplicat 5 amenzi in valoare totală de 160.000 lei”, transmite printr-un comunicat ITM Botoșani.