Doi tineri au fost ridicați în cătușe de la domiciliu și duși la închisoare. La data de 8 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au identificat doi tineri, de 24 și 22 de ani, ambii din comuna Rădăuți Prut, pe numele cărora erau emise de către Judecătoria Darabani, două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
Cei doi au fost condamnați la un an și 2 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Aceștia au fost depistați în localitatea de domiciliu, fiind reținuți și ulterior escortați către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.