Un drum național din județul Botoșani a fost închis luni seară din cauza zăpezii. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, în acest moment traficul este restricționat temporar pentru toate categoriile de autovehicule, pe drumul național D.N. 29 Botoșani – Săveni, pentru intervenția utilajelor de deszapezire.
„Recomandăm conducătorilor auto să nu pornească la drum decât dacă este absolut necesar, iar dacă se impune acest lucru să aibă autovehiculele echipate corespunzător”; precizează Poliția Botoșani.
UPDATE: Traficul a fost reluat pe ambele sensuri
Alerta Cod Galben de ninsori este valabilă până marți, 9 ianuarie, la ora 10.00. În județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași va ninge moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…15 cm. În cursul nopții de duminică spre luni (7/8 ianuarie) și în prima parte a zilei de luni (8 ianuarie) în jumătatea sudică a Moldovei, în cea estică a Munteniei și în Dobrogea vor fi mai ales ploi ce local
vor depune polei, apoi vor predomina ninsorile.
Vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…70 km/h și vor fi perioade cu viscol și vizibilitate redusă.
La începutul săptămânii vremea se va răci semnificativ, astfel încât marți vor fi temperaturi maxime preponderent negative, cuprinse în general între -8 și 0 grade, iar în noaptea de marți spre miercuri (9/10 ianuarie) va fi ger în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20…-18 grade.