Profesori eliminaţi din examen după ce au fost prinşi copiind

Două cadre didactice au fost eliminate din examenul de titularizare după ce au fost prinse că se inspirau din materiale ajutătoare, interzise în timpul concursului. Daniel Cojocaru, inspector Resurse Umane, din cadrul Inspectoratului Şcolar Botoşani, susţine că unul din profesori susţinea examen la istorie, iar celălalt dorea să ocupe un post ca educator. Unul din cadidaţi a fost prins de supraveghetor cu fiţuica asupra lui în timp ce celălalt a fost depistat, folosind telefonul mobil. Acesta din urmă, potrivit aceleaşi surse, a dat o notă explicativă în urma incidentului produs. Cei doi au fost eliminaţi din examen.

Unul dintre candidaţi avea asupra lui fiţuică, iar celălalt telefonul mobil. Cei doi au fost observaţi de către supraveghetori, care au chemat Comisia judeţeană. Cel care a avut asupra sa telefonul mobil a dat declaraţie recunoscând că a încercat să copie. Profesorii asistenţi au făcut procese verbale de constatare în ambele situaţii„, a precizat Daniel Cojocaru, care a adăugat că cei doi candidaţi nu vor putea să obţină nici măcar un post ca şi suplinitor.

Alţi câţiva zeci de candidaţi au renunţat să mai susţină examenul la doar o oră după ce au primit subiectele din motive personale. O situaţie finală cu cei care au renunţat să mai susţină examenul din diferite motive va fi cunoscută abia după ce comisia judeţeană va primi toate lucrările.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *