FC Botoşani este interesată de serviciile lui Dragoş Grigore, fundaşul central de la Rapid. Moldovenii forţează salvarea de la retrogradare cu un lider din Giuleşti. Dragoş Grigore nu a intrat în planurile lui Cristiano Bergodi la Rapid, iar şansele ca el să continue în Giuleşti sunt foarte mici. Din acest motiv, pe firul negocierilor a intrat FC Botoşani. Moldovenii speră să se salveze de la retrogradare şi caută întăriri pentru a doua parte a sezonului.
Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoşani, a confirmat interesul pentru Dragoş Grigore şi susţine că deja există discuţii între jucător şi clubul din Botoşani.
„Deocamdată, nu ştiu care este nivelul discuţiilor cu Dragoş. Eu mâine o să fiu la Bucureşti. Confirm că există discuţii, dar nu ştiu exact unde s-a ajuns. În mod normal, mâine ar trebui să ştim mai multe”, a declarat Valeriu Iftime, potrivit Playsport.
Iftime, TUN în lupta la retrogradare! L-a convins: semnează!
Andrei Miron (29 de ani), fost fundaş central la FCSB, ajuns la începutul sezonului trecut la U Cluj este aproape de plecarea de la echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău.
Fotbalistul care a petrecut doi ani la FCSB, între 2020 şi 2022 este aproape de despărţirea de U Cluj.
„Şepcile roşii” îşi vor pregăti a doua jumătate a sezonului în Antalya. Trei meciuri amicale vor disputa jucătorii antrenaţi de Ioan Ovidiu Sabău în această perioada, aceştia se vor întoarce pe 13 ianuarie, cu o săptămână înaintea reluării campionatului.
U Cluj a plecat în cantonamentul din Antalya fără Andrei Miron. Fundaşul central adus în 2022 din postura de jucător liber de contract urmează să-şi rezilieze contractul în acest weekend, anunţă Fanatik.
Bogdan Andone, antrenorul celor de la FC Botoşani l-a trecut pe lista de transferuri pe fundaşul care va rezilia cu U Cluj. Botoşănenii sunt pe ultimul loc în Superliga dar vor să-şi joace şansa la salvarea de la retrogradare, pentru acest lucru, Valeriu Iftime va rămâne activ în această perioadă de „mercato”, potrivit Orange Sport