Cum a ajuns un proiect de familie de la Botoșani o afacere prosperă. Dulcețurile făcute la ceaun la noi, la mare căutare în toată țara, dar și în străinătate

Ce a pornit ca un proiect de familie, apoi testat de cunoscuţi, dulceţurile Oramura, fostele Răsfăţuri din Cămără, din Botoşani au ajuns până în Bucureşti, dar planurile sunt de a creşte prezenţa în zona de sud. Iar perioada sărbătorilor de iarnă reprezintă o bună oportunitate.

De smochine cu pere şi anason, coacăze şi vanilie sau mure cu lavandă, dulceţurile Oramura sunt o poveste care începe în 2020, în Botoşani, ca un proiect de familie. Iniţial, numele sub care erau vândute dulceţurile era Răsfăţuri din Cămară, dar de anul acesta s-a simţit nevoia de o împrospătare la nivelul imaginii. În schimb, reţele au fost păstrate la fel, cu fructe din grădină, puţin zahăr şi totul făcut la ceaun cu foc de lemne.

„Eu am terminat Facultatea de Socilogie, apoi am făcut un master şi un doctorat, iar apoi am simţit nevoia unei schimbări de rol, moment în care am început să lucrez în corporaţie. După trei ani de zile, mi-am dat seama că nu mi se potriveşte. Aşa că am luat calea antreprenoriatului“, povesteşte Lorena Ţăruş, una dintre fondatoarele Oramura.

Astfel, în toamna anului 2020, alături de sora şi de cumnatul ei, după ce terminaseră de făcut dulceţurile şi-au dat seama că au un produs foarte bun, dar pe care nu îl pot consuma de unii singuri. Acela a fost momentul în care s-au gândit la vânzarea lor.

„Am început cu un alt nume, cu Răsfăţuri din Cămară, şi au fost foarte bine primite. Nu a fost o idee de business foarte bine conturată, am vrut să testăm lucrurile. Sora mea găteşte foarte bine şi oricum făcea pentru casă dulceţurile, în care nu punem o cantitate mare de zahăr, aşa că am zis să mergem mai departe.“

O perioadă au experimentat şi cu alte produse, cum ar fi siropurile, dar ulterior au decis să se concentreze doar pe produse în care reuşeau să pună un conţinut redus de zahăr. Dulceţurile sunt făcute din fructe din grădina proprie, excepţie făcând sortimentele ceva mai exotice, cum este cazul dulceţii de portocale cu vanilie, foarte cerută în această perioadă.

„Facem dulceţurile la ceaun, cu foc de lemne, artizanal. Anul acesta ne-am concentrat pe amenajarea unui spaţiu pentru acest lucru. Înainte făceam în bucătăria noastră, acum avem un spaţiu. În următoarea etapă o să avem nevoie să contactăm şi alţi producători de fructe, ne-am gândit evident la producătorii locali.“

Decizia de a trece la u nume nou, Oramura, a fost bazată pe mai multe motive, dar cel mai important a fost faptul că vechiul nume, Răsfăţuri din Cămără, într-un fel sau altul se putea găsi cu uşurinţă şi în alte produse artizanale. Oramura are însă o sonoritate aparte, noul nume fiind rezultatul unei colaborări cu un consultant specializat în acest domeniu.

„Mi-am folosit toate abilităţile mele pentru acest proiect. Am mers cu oferte către băcănii, iar ele au fost receptive, au primit produsul şi l-au şi comandat. Am ajuns cu ele în Bucureşti, Râmnicu Sărat, pe dar şi în străinătate. Diferenţiatorul nostru este cantitatea mică de zahăr pe care o folosim.“

Lorena Ţăruş spune că din punctul de vedere al vânzărilor, perioada marilor sărbători este cea mai aglomerată, planul pentru anul viitor fiind de a ajunge la cât mai mulţi consumatori din sudul ţării.

„Consumatorul este din ce în ce mai educat, vrea produse de calitate. Am crescut de la an la an organic. Ne dorim să acoperim zona de sud, să reluăm colaborările şi să ne facem cunoscuţi cu noul nume, Oramura. Vrem să le spunem oamenilor că suntem tot noi, dar cu un nume diferit. Calitatea produselor a rămas acceaşi.“

Sursa:zf.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *