Ansamblul de datini și obiceiuri de iarnă „Codrulețul” al Liceului Tehnologic Ștefan cel Mare și Sfânt Vorona a cucerit premiul I la cea de-a XI-a ediție a Festivalului-concurs Național al Tradițiilor și Obiceiurilor de Anul Nou desfășurat la Tg. Neamț în data de 2 ianuarie 2024.
La festival au participat 18 ansambluri, tinerii artiști din Vorona fiind apreciați pentru autenticitatea costumelor populare și pentru varietatea repertoriului prezentat.
Venim la acest festival încă de la prima ediție și ne bucurăm de aprecierea juriului, dar și a publicului nemțean. Mulțumesc liceenilor, studenților și tinerilor care fac parte din acest ansamblu pentru faptul că sunt păstrători ai tradițiilor populare moștenite din moși-strămoși, fiind adevărați ambasadori ai comunei noastre, a spus directorul Liceului din Vorona, domnul prof. Sergiu-Marian Dascălu.