Doliu la Botoșani, după ce un cunoscut om de afaceri s-a stins din viață. Este vorba despre proprietarul mai multor magazine mixte din județul Botoșani, Viorel Damache, care a trecut la cele veșnice, la vârsta de 68 de ani, din cauza unor probleme grave de sănătate.
Acesta a fost și consilier local în comuna Văculești, fiind cunoscut ca un „om vioi, sociabil, activ”.
Trupul neînsuflețit a fost depus la capela Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Botoșani. El va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 6 ianuarie.
Profesor din Botoșani, mort la 48 de ani
Un profesor din județul Botoșani a murit la 48 de ani. Este vorba despre profesorul de informatică de la Școala Generală nr. 5 „Spiru Haret” din Dorohoi, Lucian Murăreanu. Cadrul didactic suferea de o boală necruțătoare cu care a luptat până în ultimul moment.
Lucian Murăreanu s-a stins din viață vineri, 29 decembrie, iar trupul neînsuflețit a fost depus la capela Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi. Înmormântarea va avea loc la cimitirul Eternitatea, pe 2 ianuarie 2024, la ora 12.00.
„Nu sunt cuvinte destul să spun cât de bun era acest om. Am lucrat o vreme împreună și era o persoană foarte implicată, un cadru didactic profesionist, răbdător și foarte atent la elevii săi. Era un om pe care te puteai baza oricând, un om de cuvânt”, ne-a mărturisit un fost coleg de catedră.
„Dumnezeu să-l odihnească în pace. A fost un om bun, politicos, serviabil și elegant în discuții. L-am cunoscut bine. Veșnică pomenire. Condoleanțe familiei și prietenilor care l-au cunoscut și apreciat”, a adăugat părintele Teodor Ciurariu.
O nouă decizie a judecătorilor în dosarul șpăgilor de la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani
Tragedie la Botoșani! Un bărbat a fost găsit mort în casă
Încă o tragedie înregistrată la început de an în județul Botoșani! Un bărbat a fost găsit mort în casa în care locuia singur. Cazul s-a înregistrat în a doua zi a anului în localitatea Hlipiceni. Botoșăneanul, în vârstă de 54 de ani, a fost găsit de o rudă, care a sunat la 112.
La fața locului au ajuns polițiștii și cadrele medicale, însă nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestuia.
Poliția a deschis o anchetă și în acest caz, pentru ucidere din culpă. Bărbatul era cunoscut că fiind consumator de băuturi alcool, iar asta ar putea să fi condus la deces.
Concluziile privind cauza decesului vor fi trase după efectuarea necropsiei.
Botoșănean mort la 47 de ani
Un bărbat din municipiul Dorohoi a murit în spital, la scurt timp după ce i s-a făcut rău acasă. S-a întâmplat în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, când botoșăneanul, în vârstă de 47 de ani, acuza stări de rău.
Familia a sunat la 112 și a cerut sprijinul cadrelor medicale, iar o ambulanță l-a transportat la Centrul de Primiri Urgențe, la Spitalul Municipal Dorohoi.
La scurt timp, inima pacientului a cedat, fiind declarat decesul. Polițiștii din Botoșani au deschis în acest caz o anchetă, fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, așa cum prevede procedura în astfel de situații.