În urma unei acțiuni a jandarmilor botoșăneni desfășurate in această dimineață, o femeie a fost depistată în Piața Centrală din municipiul Botoșani în timp ce comercializa materiale pirotehnice, încălcând astfel prevederile Legii nr.126/1995 privind regimul materialelor explozive, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Jandarmi Județean.
Mai mult de 4600 de petarde, candele romane cu 30 de focuri și baterii de artificii a câte 16 focuri au fost ridicate de jandarmi în vederea confiscării, fiind întocmite si acte de sesizare a organelor de urmărire penală pentru efectuarea fără drept a unor operațiuni cu materiale explozive.
”Actele procedurale întocmite, împreună cu întreaga cantitate de articole pirotehnice, vor fi înaintate către polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea continuării cercetărilor. Recomandăm cetățenilor să nu achiziționeze articole pirotehnice de la persoane neautorizate și să supravegheze copiii pentru a nu fi expuși pericolului generat de folosirea acestora”, transmite IJJ Botoșani.