O familie din județul Botoșani este terorizată, zi și noapte, de doi soți care locuiesc în aceeași localitate. Constantin Ionut Acasandrei locuiește împreună cu soția și copilul său în Vlădeni și, de ceva vreme, primește numeroase telefoane și mesaje de amenințare de la celălalt cuplu, cu care- spune el- nu are nimic de împărțit.
Amenințările au devenit atât de grave, mergând până la amenințările cu moartea, încât botoșăneanul a decis să rupă tăcerea.
„Suna la ore târzii și tot amenință și știu cine este persoana și i-am spus sa nu mai sune și ma sunat soțul ei și mi=a zis ca îmi taie capul cu toporul. Noi nu deranjam pe nimeni și nu vrem să fim deranjați. E o fostă prietenă de-a soției și de un an nu mai vrea să fie prietenă și ne terorizează cu mesaje și amenințări. Nu avem nimic cu ei nu ne interesează de ei. Vrem doar sa fim lăsați în pace și fiecare să-și vadă de viața lor și drumul lor în viață”, susține bărbatul.
El spune că a blocat numerele de contact ale celeilalte familii, după ce a avut sute apeluri. Cu toate acestea, ceilalți își cumpără cartele pre-pay și continuă să trimită mesaje și să sune.
„Am văzut-o în Profi la Vlădeni acum două zile și i-am spus să nu mai sune și să ne lase în pace și m-a sunat soțul ei și mi-a zis când vin înapoi din oraș îmi taie capul cu toporul. Își tot face profile pe whats app și ne scrie de pe diverse numere ca ne omoară”, povestește bărbatul.
Tânărul susține că amenințările au creat o stare de temere întregii familii, inclusiv copilului, căruia îi este frică să meargă la școală sau să iasă din casă.
Mai mult decât atât, botoșăneanul povestește că anul trecut, în timp ce el era plecat de acasă, membrii celeilalte familii au intrat în curtea lor și au agresat-o pe soție.
„Anul trecut a intrat în casa și a bătut-o pe soție eu fiind la lucru. Este violare de domiciliu și vătămare”, a adăugat acesta.
Poliția a fost sesizată cu privire la aceste fapte.