Directorul Spitalului Dorohoi, despre cazul botoșăneanului care a ajuns în stare gravă la Iași, după ce medicii botoșăneni l-au trimis acasă: Nu i-a vorbit nimeni urât

Directorul Spitalului Municipal Dorohoi, Valerian Andrieș, a reacționat după ce BotosaniNews.ro a făcut public cazul unui botoșănean care a fost trimis acasă de medicii botoșăneni, iar ulterior a ajuns la Iași în stare gravă. Totul a pornit de la revolta soției acestuia, care și-a spus nemulțumirile pe rețelele de socializare. Femeia s-a plâns de atitudinea cadrelor medicale de la spitalul din Dorohoi, dar și de lipsa de profesionalism a acestora, pe motiv că bărbatul său era în stare gravă și nu a fost tratat.

Valerian Andrieș a început imediat verificările în acest sens. Potrivit acestuia, „pacientul a stat la spital de la 12:30 la 15:50, timp în care CPU a fost arhiplin de pacienți, cu cazuri grave, peste 50. Acesta a venit cu o cefalee, fără alt semn neurologic, fără semne de AVC sau altele. A fost văzut de medicul de la CPU și un medic de medicină internă, având tensiune 14, EKG normal, sub tratament pe care nu l-a administrat în ultima lună. Totodată acesta are trei consulturi la cabinetul de psihiatrie în decursul anului trecut și anul acesta. I s-a pus tratament pentru cefaleea puternică, care a cedat foarte bine și a fost trimis acasă, ameliorat, urmând să revină pentru alte investigații, dacă lucrurile nu merg bine”.

Mai mult decât atât, directorul spitalului susține că declarațiile făcute de soția bărbatului sunt false.

„Nu i-a vorbit nimeni urât, a fost investigat pacientul și pus pe tratament, tratat cu respect și empatie. Întrebat fiind ce tratament mai ia, pacientul a răspuns că administratează antinevralgic pentru durere. ce a plecat de la noi, peste noapte, am înțeles că a condus până la Iași, iar acolo a făcut un CT la neurochirurgie care nu i-a arătat nimic. Apoi a făcut Angio CT (ceea ce, oricum, nu se putea face la Dorohoi) și a evidențiat o mică hemoragie subarahnoidiană, fără să descopere o cauză, fără semne neurologice. A fost internat pentru supraveghere și pentru repetarea Angio CT pentru că nu s-au lămurit nici cei de la neurochirurgie Iași care este cauza hemoragiei. Este o hemoragie mică, sub supraveghere, nu este operat, nu are paralizie, hemipareze, vorbește, este conștient și are o stare bună. Probabil a fost un puseu hipertensiv, cu fisura unui vas. În încheiere menționez că întreg personalul medical și auxiliar din Spitalul Municipal Dorohoi își desfășoară activitatea cu profesionalism și respect față de pacienți și solicităm respectul cuvenit cu ocazia prezentării la urgențe”, a declarat dr. Valerian Andrieș.

De altfel, șeful unității spitalicești a făcut în nenumărate rânduri apeluri către pacienți ca atunci când au o nemulțumire să apeleze la el, să facă plângere chiar la ușa sa pentru a verifica și a lua măsuri dacă acestea se impun.

De la ce a pornit totul

Florentina Siminiuc a făcut o mărturisire în mod public despre cum a fost tratat soțul său, în prima zi de Crăciun la această unitate spitalicească.

„Țin sa mulțumesc în special Spitalului Municipal Dorohoi pentru serviciile și „amabilitatea” asistentelor din prima zi de Crăciun la CPU. Înțeleg ca la toată lumea a fost zile de sărbătoare dar cine ajunge la spital nu ajunge de drag.Pe lângă toată „amabilitatea”atitudinea ironică a fost la ordinea zilei în special din partea doamnei de la securitate. Nici cu doctorița care era de gardă nu îmi e rușine, bociferând cam așa :”De ce nu ai putut sa iei un antinevralgic forte și sa stai acasă?”<în situația în care soțul avea o durere insuportabila de cap,tensiunea și pulsul mare ajungând la urgență cu ambulanța>. După 6 ore state la primiri urgențe într -un salon, cu 2 perfuzii puse, alături de 2 pastile administrate <xanax, algocalmin>și o injecție făcută IM și doar o simplă înțepătura în deget fără recoltare de sânge, îi dă voie soțului sa plece acasă cu diagnosticul de episod depresiv și cu durerea de cap cu care a plecat de acasă”, spune femeia.

Tot în acea noapte, însă, din cauza durerilor insuportabile, „și jumătate de corp aproape paralizat de durere ajungem la CPU Iași la Spitalul de Neurochirurgie”.

Florentina Siminiuc susține că în urma investigațiilor făcute, diagnosticul dat de medicii ieșeni a fost unul crunt: „AVC-hemoragic, adică un vas de sânge fisurat la cap, starea lui fiind foarte gravă”.

„Scriu aceste rânduri în speranța că poate cândva vom avea și noi, bolnavii, parte de îngrijire din partea celor care sunt plătiți să-și facă meseria indiferent de sărbători sau alte circumstanțe, sau în cel mai rău caz, dacă nu au competențe necesare sa nu te țină până nu mai are nimeni ce să-ți facă. Poate dacă ne trimiteau mai departe și nu mai stăteam 6 ore pentru nimic situația era cu totul altfel. În orice caz sperăm ca toți cei care sunt bolnavi și văd că nu sunt tratați corespunzător la primul centru de primiri urgențe sa nu piardă nici un moment și să facă tot posibilul sa meargă mai departe pentru că în situațiile de genul și 1 secundă contează și face diferența dintre viață și moarte. Rușine sa le fie celor care și bat joc de oameni dar totul o să se întoarcă odată și odată”, spune femeia.

One thought on “Directorul Spitalului Dorohoi, despre cazul botoșăneanului care a ajuns în stare gravă la Iași, după ce medicii botoșăneni l-au trimis acasă: Nu i-a vorbit nimeni urât

  1. Domnule Andrieș, mai bine tăceați.
    În aprilie 2022, tatăl meu în vârstă de 85 ani a fost adus cu ambulanța la CPU la Spitalul Municipal Dorohoi cu osul femural fisurat. A ajuns la ora 6.50. A fost diagnosticat apoi medicul a spus că la Dorohoi nu i se poate face nimic și că îl vor trimite la Botoșani. Pentru că erau și alți pacienți acolo a fost dus pe targă în camera de alături. A stat acolo până la ora 21 pe motiv că nu este încă răspuns afirmativ de la Spitalul Județean. Menționez că a stat 14 ore pe targă. Era frig, nu a primit mâncare, pe mine nu m-a lăsat să stau acolo, doar cca 5 min pe la ora 18. A îndurat durere frig ți foame iar la momentul când am ajuns la el nu mai era coerent în vorbire. La ora 21 a fost dus cu ambulanța la Spitalul Județean. A doua zi m-a sunat un medic chirurg ortoped din Botoșani și mi-a spus că nu îi face nimic pentru că este în vârstă și nu vrea să își asume nici un risc. A fost trimis retur la Dorohoi apoi am fost chemat să îl iau acasă ceea ce am și făcut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *