În noaptea dintre ani, jandarmii botoșăneni, în cooperare cu polițiștii, pompierii si polițiștii locali, vor fi la datorie pentru ca participanții la spectacolele de Revelion organizate în aer liber, în municipiul Botoșani și orașul Săveni, să se bucure în siguranţă de trecerea în noul an.
În ultima zi a acestui an, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va adopta măsurile necesare în vederea preîntâmpinării unor incidente nedorite și la manifestările tradiționale de datini și obiceiuri de iarnă desfășurate în mai multe localități din mediul urban și rural.
Efectivele de jandarmerie au fost suplimentate și vor fi prezente la toate evenimentele publice cu participare numeroasă, unde vor acționa proactiv, împreună cu reprezentanții celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală și contravențională ce ar putea tulbura ordinea, liniștea publică și siguranța cetățenilor.
”Având în vedere aglomerația specifică acestor manifestări cultural-artistice, jandarmii vă recomandă să aveți grijă de bunurile de valoare aflate asupra dumneavoastră, să respectați măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și, cel mai important, să supravegheați cu atenție copiii care vă însoțesc, iar în cazul în care i-ați pierdut din vedere și nu îi găsiți imediat, să solicitați în cel mai scurt timp sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivul de misiune. Nu în ultimul rând, vă recomandăm să nu încurajați folosirea de către copii a articolelor pirotehnice de divertisment, din cauza riscurilor la care se pot expune și a potențialului pericol pentru sănătate”, transmite printr-un comunicat IJJ Botoșani.
Urmare a faptului că în municipiul Botoșani, în data de 31 decembrie, începând cu ora 18.00, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Cuza Vodă, de la intersecția cu strada Ștefan Luchian până la intersecția cu strada Arhimandrit Marchian, conducătorii auto sunt sfătuiți să aleagă alte trasee de deplasare.