Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetățenie română și R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care era fals.
În data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager într-un autoturism, un bărbat cu dublă cetăţenie, română și R. Moldova, în vârstă de 23 de ani.
La controlul de frontieră, într-o borsetă a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimate datele de identitate și fotografia tânărului. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut documentul de pe o reţea socială, contra sumei de 2700 de euro, fără a avea cunoștință că este fals și nu l-a folosit niciodată pentru a conduce autovehicule.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, arată Poliția de Frontieră.