Copilul de 10 ani, aflat în stare gravă la spital, după ce a căzut de la înălțime, se juca cu fratele său în momentul nenorocirii. Băiatul și frățiorul său desenau ceva pe un perete, iar la un moment dat acesta a căzut printr-o gaură din planșeu. Alți copii, care se aflau acolo, au cerut imediat ajutor. Băiatul a fost preluat de cadrele medicale, iar ulterior a fost trimis cu elicopterul SMURD la Iași. Din păcate, starea sa este în continuare foarte gravă, iar medicii sunt rezervați cu privire la șansele de supraviețuire. Familia speră însă într-o minune.
Potrivit coordonatorului UPU SMURD, Diana Cimpoeșu, micuțul ar fi căzut cu spatele pe beton, suferind un traumatism cranio-cerebral sever cu plagă occipitală, având la prima evaluare scorul 5 pe Scala de comă Glasgow, echivalentul comei de grad III, .
Din acest motiv, botoșăneanul a fost intubat și ventilat mecanic, având și o suspiciune de abdomen acut chirurgical. El a fost dus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalui Clinic de Copiii „Sfânta Maria” Maria din Iași.
Copilul se juca pe scheletul din beton al fostei fabrici din Dorohoi, iar după ce a căzut a rămas inconștient până la sosirea echipelor de salvare. El a fost dus la Spitalul Municipal Dorohoi, iar de la Dorohoi a fost transportat cu elicopterul la Iași.