O mașină parcată pe strada Parcul Tineretului din municipiul Botoșani a fost cuprinsă de flăcări, în urmă cu puțin timp. Un vecin al proprietarilor a observat că iese fum de sub capotă și a sunat după ajutor.
La caz au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că incendiul se manifesta la compartimentul motor și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întregul autoturism, dar și la mașinile parcate în imediata apropiere.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
FOTO & VIDEO Accident la marginea municipiului Botoșani. Două mașini s-au ciocnit violent