Un botoșănean a trecut prin clipe de groază după ce un bărbat a murit chiar sub ochii săi. Constantin A., din județul Botoșani, a sunat la 112, în a treia zi de Crăciun, după ce lui Ioan G., de 55 de ani, din Suceava, angajat al unei unități bancare, i s-a făcut rău. Botoșăneanul lucrează ca agent de securitate la o firmă de pază, pe linia transportului de valori, iar suceveanul era reprezentant al unei unități bancare.
În ziua respectivă se aflau pe raza comunei Sadova, județul Suceava, la sediul primăriei Sadova, pentru a efectua alimentarea cu valori monetare a bancomatului. La un moment dat, suceveanului i s-a făcut rău. ocazie cu care s-a așezat pe scările de acces și imediat a survenit decesul acestuia.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță care a constatat decesul, cel mai probabil, în urma unui infarct miocardic. Cadavrul a fost examinat și nu s-au constatat urme de violență pe acesta fiind transportat la morga
Spitalului Câmpulung Moldovenesc în vederea efectuării necropsiei în vederea stabilirii cauzelor exacte
ale decesului.