O firmă de construcții din județul Botoșani, care avea zeci de angajați, și-a cerut in insolvență. Este vorba de societatea comercială Stuco Nova Edil SRL, cu sediul în comuna Corni, care, prin administratorul său, Cosmin Iulian Popovici, a depus, săptămâna trecută, la Tribunalul Botoșani, o cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
Firma a fost înființată în anul 2017, iar anul trecut a avut, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice, un număr de 35 de angajați. Datele depuse la Fisc arată că, în 2022, Stuco Nova Edil SRL, al cărei obiect principal de activitate îl reprezintă „Lucrări de construcții a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale”, a avut o cifră de afaceri de 5,1 milioane de lei și un profit net de 612.165 lei.