Gestul necugetat al un unei mame din Botoșani, supărată pe un grup de tineri, care i-ar fi îmbătat fiica, era cât pe ce să o trimită la închisoare. Angelica Satcău a fost condamnată defintiv, la data de 13 decembrie, la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare, de Curtea de Apel Suceava, pentru distrugere.
Incidentul a avut loc în noaptea de Revelion, spre 1 ianuarie 2021. Fiica acesteia a mers la o petrecere în noaptea dintre ani, într-un apartament, alături de mai mulți tineri. La un moment dat, femeia și-a sunat fiica și din discuția cu ea și-a dat seama că aceasta este în stare de ebrietate așa că s-a dus după ea.
Ajunsă acolo, femeia a început să-i învinuiască pe tinerii prezenți la petrecere că i-au îmbătat fiica și i-a amenințat că va da foc apartamentului. Zis și făcut pentru că la scurt timp a luat foc ușa locuinței. Cercetările au arătat că femeia a fost cea care a dat foc așa că a fost trimisă în fața judecătorilor, care au condamnat-o.
Solutia pe scurt: În temeiul art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, respinge, ca tardiv, apelul declarat de partea civilă Aileni Roxana Cristina împotriva sentinţei penale nr. 947 din 30.06.2023 pronunţată de Judecătoria Botoşani. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă partea civilă apelantă Aileni Roxana Cristina la plata către stat a sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata intimată Satcău Angelica Liliana, în cuantum de 942 lei (av. Lupaşcu Constantin – delegaţie pentru asistenţă juridică obligatorie nr. 2237/10.08.2023) rămâne în sarcina statului, ?i se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronun?ată astăzi, 13.12.2023, prin punerea hotărârii la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, conform art. 405 alin. 1 teza finală Cod procedură penală.
Document: Hotarâre 1740/2023 13.12.2023