Din 2024, fiecare cetățean român va avea garantat un cont fără comisioane financiare, în care să poată primi salariul sau beneficiile sociale. Toți românii vor putea deține, de anul viitor, un cont bancar fără comisioane.
Este o decizie luată de Parlament săptămâna aceasta, care obligă băncile să asigure un astfel de cont pentru încasarea salariului, de exemplu.
Fiecare cetățean va putea avea un cont bancar fără comisioane financiare în care va putea primi salariul, pensia sau alte indemnizații sociale.
Este vorba de acele comisioane care se plătesc atunci când deschidem sau închidem un cont bancar, sau când, de exemplu, interogăm soldul la bancomat.
În plus, nu vor mai fi oprite comisioane nici pentru plățile online sau pentru retragerile de la bancomat, excepție fac plățile online pentru jocurile de noroc.
În acel cont trebuie să fie virat salariu sau alt venit. Autoritățile spun că prin această măsură se vor încuraja tranzacțiile online și se va și îmbunătăți relația cetățenilor cu statul în special prin plata taxelor online. Legea a fost deja publicată în Monitorul Oficial, însă se va aplica din luna iunie 2024, potrivit Antena 3 CNN