Primăria municipiului Botoșani a lansat, vineri, licitația pentru achiziția de autobuze electrice în valoare totală de 125,8 milioane de lei. Mijloacele de transport vor fi cumpărate în baza unui proiect depus prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar pe lângă cele 68 de autobuze vor fi cumpărate și stații de încărcare.
Proiectul se numește „Modernizarea transportului public la nivelul Zonei Urbane Funcționale a Municipiului Botoșani – Comuna Curtești – Comuna Bălușeni, prin achiziția de vehicule ecologice pentru transportul public – Etapa a II-a” și prevede cumpărarea a 38 autobuze electrice de 10 metri, 30 autobuze electrice de 6 metri, 68 stații de încărcare lentă, dar și 13 stații de încărcare rapidă.
„Obiectivul general al proiectelor mentionate este asigurarea accesului cetățenilor la un serviciu de transport public de călători eficient și îmbunătățirea condițiilor de utilizare a modurilor nemotorizate de transport, vizând reducerea numărului de deplasări cu transportul privat (individual) și reducerea emisiilor de echivalent CO2 din transport. Achiziţionarea și introducerea în operare a autobuzelor noi cu propulsie electrică vor contribui la îmbunătățirea indicatorilor de performanță ai transportului public în municipiul Botoșani, în termeni de: frecvență de circulație, regularitate, atractivitate, predictibilitate, timpi de călătorie, confort, siguranță, eficiență energetică și economică, emisii de gaze cu efect de seră, emisii de noxe, emisii de zgomote, etc”, susțin reprezentanții Primăriei Botoșani.
FOTO Tragedie în prag de Crăciun! Un bărbat a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa