A pus preparatele din carne la afumat, dar a lăsat focul nesupravegheat. În lipsă, grăsimea scursură s-a aprins, iar flăcările s-au extins la afumatoarea din lemn.
Când a observat incendiul, construcția din lemn era cuprinsă în totalitate de flăcări. Evenimentul a avut loc joi după-amiază, în localitatea Stâncești.
„La caz au ajuns pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la casă și un depozit de lemne. Au ars aproximativ 30 de kg de carne și afumatoarea din lemn”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, care vin cu o serie de recomandări, pentru ca astfel de incidente să nu mai aibă loc:
▪️ afumătorile nu trebuie amplasate în apropierea clădirilor, a depozitelor de furaje, în magazii, şoproane etc. sau lângă materiale combustibile.
▪️se recomandă ca acestea să fie făcute din cărămidă şi materiale incombustibile.
▪️este interzisă folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor, prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului.
▪️curațați afumatoarea, astfel încât să evitați scurgerea grăsimii de pe preparatele din carne în locurile fierbinți sau în contact cu sistemul de producere a fumului.