Flavius Stoican l-a refuzat pe Iftime și nu se întoarce să antreneze FC Botoșani: Eu nu părăsesc o altă echipă la jumătatea drumului

Flavius Stoican, 47 de ani, a precizat pentru GSP.ro că a vorbit cu Valeriu Iftime, din vacanță, de peste ocean, dar nu vrea să lase CSM Reșița, în eșalonul secund, pentru a mai lupta, încă o dată, să salveze Botoșaniul de la retrogradare.

FC Botoșani va ierna pe ultimul loc în clasament, etapa cu Dinamo, 0-2, luni seară, i-a pecetluit soarta. Valeriu Iftime spunea înaintea confruntării că un eșec cu „câinii” ar putea duce la situația ca echipa sa „să tragă obloanele”, referindu-se la faptul că retrogradarea pare iminentă în acest moment pentru clubul său.

Totuși, patronul moldovenilor nu are de gând să renunțe și vrea să angajeze un antrenor care să forțeze, al doilea an la rând, salvarea de la retrogradare. În ediția precedentă, Iftime l-a adus pe Flavius Stoican, iar antrenorul a făcut, practic, un miracol, a salvat Botoșaniul, direct, de la retrogradare.

Ajuns la ananghie, omul de afaceri din nordul Moldovei a realizat că nu mai poate merge pe mâna tandemului Mihai Ciobanu – Andrei Patache, și caută antrenori pentru a forța o nouă minune în primăvara 2024. Valeriu Iftime a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Flavius Stoican, care de zece zile este plecat într-o vacanță în Statele Unite ale Americii, acesta vizitând, printre altele, școala de fotbal pe care Adrian Ambrosie, fostul său oficial de la Poli Iași, o are peste ocean. Răspunsul lui Stoicanetti a venit instant: a refuzat propunerea lui Valeriu Iftime!

Așa cum GSP.ro a informat încă de marți la prânz, Flavius nu a uitat un detaliu semnificativ. Faptul că a fost îndepărtat de la conducerea staff-ului tehnic al Botoșaniului după ce a salvat echipa de la retrogradare, pentru a fi readus Marius Croitoru, menținut în funcție două luni, în vara 2023. Aceasta chiar dacă Stoican primise asigurări că va continua la FC Botoșani dacă va menține echipa în Liga 1.

Flavius Stoican preferă Liga 2 în detrimentul primului eșalon: „Nu pot să las oamenii la jumătatea drumului”

Chestionat de GSP.ro pe seama subiectului, Flavius Stoican a oferit o replică din SUA.

„Momentan, mă mai bucur de câteva zile de relaxare, acum sunt în Kentucky. Este și relaxare, sunt cu soția, este și puțină muncă, fiindcă mă documentez pe la diverse școli de fotbal. Vizavi de subiect, sunt onorat că m-a căutat domnul Iftime, să vin la echipa dânsului.

Înseamnă că am făcut lucruri frumoase acolo, nu eu, mă refer la grup, că am făcut împreună, întrucât acolo s-a format o familie frumoasă.

Eu am un proiect serios la CSM Reșița. Oamenii sunt mulțumiți de munca mea, eu de ei. Chiar dacă aș avea ofertă din Liga 1, mulțumesc, apreciez, dar spun ”nu”. Eu nu părăsesc o altă echipă la jumătate drumului, avem gânduri serioase la Reșița, chiar dacă vorbim de Liga 2.

Cum spun suporterii de acolo: „Rossonerii suntem noi / Și suntem mai buni ca voi!”. Nu pot să las niște oameni că am eu acum ofertă. Avem gânduri serioase în Banat, obiective mai mari de la anul, sperăm să readucem acea zonă în prim-planul fotbalului românesc”, a declarat Flavius Stoican pentru GSP.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *