Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, miercuri dimineață, între localitățile Cotu și Flămânzi. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
”La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat că una dintre mașini era ieșită în afara părții carosabile, iar conducătoarea auto era încarcerată. Femeia era conștienta, a fost extrasă din interiorul autovehiculului de către pompieri, fiind preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.
Celălalt șofer a coborât singur din autoturism, a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.
Salvatorii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria mașinii. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.