Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că, de la 1 ianuarie, valoarea tichetelor de care beneficiază donatorii de sânge va creşte de patru ori, de la 67 lei la 280.
„Valoarea tichetelor pentru donatorii de sânge – 280 de le 1 ianuarie 2024. Este anunţul cu care am încheiat ultima ediţie a Fidelis de anul acesta. Concret, în bugetul pe 2024 va fi cuprinsă finanţare pentru ca valoare tichetelor de care beneficiază donatorii de sânge să crească de patru ori, de la 67 lei la 280”, anunţă, marţi seară, ministrul Finanţelor.
Marcel Boloş afirmă că ”poate fi văzută ca formă de stimulare pentru cei care salvează vieţi”.
„Eu o văd ca formă de apreciere pentru că aleg să dăruiască viaţă celor aflaţi în nevoie. Bilanţul impresionant realizat de donatorii-investitori care s-au alăturat campaniei ”România are sânge de rocker, acum şi de investitor” în 2023 arată aşa: 15.000 vieţi salvate şi peste 522 milioane lei investiţi”, a mai transmis ministrul Finanţelor.
Potrivit acestuia, de fiecare dată, donatorii au primit cea mai bună dobândă şi cel mai mic prag de subscriere.
„În ceea ce priveşte dezvoltarea pieţei de capital, puţine proiecte pot să se mândrească cu impactul FIDELIS: 40% din activitatea pe piaţa primară derulată la Bursă au reprezentat-o emisiunile de titluri de stat ale Ministerului Finanţelor”, a mai transmis Boloş.
Sursa: News.ro