Trei elevi prinși sub dărâmături după ce peretele unui internat s-a prăbușit peste ei. Nefericitul incident a avut loc în localitatea Odorheiul Secuiesc din județul Harghita, la internatul Liceului Tamași Aron. Suprafața afectată este de aproximativ 200 mp. Din păcate, unul dintre elevi a decedat.
„La locul intervenției au fost alocate 2 mașini de stingere, 1 descarcerare, 1 camion, 1 container multirisc, 1 ambulanță SMURD, 2 ambulanțe SAJ, 3 echipaje ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență. Misiunea este în dinamică. Până în acest moment au fost extrase 3 victime, 1 conștientă, 1 semiconștientă și 1 aflată în stop cardio respirator cu manevre de resuscitare în curs”, anunță reprezentanții ISU.
Copiii au în jur de 16 – 17 ani. Se pare că s-au efectuat lucrări în curtea căminului pentru a conecta clădirea la rețeaua de canalizare și la rețeaua pluvială și este posibil ca lucrările efectuate sub fundația clădirii să fi afectat structura de rezistență.