Un șofer s-a urcat pe două cărări la volan și a fost tras pe dreapta de polițiști. La data de 16 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției orașului Darabani – Compartimentul rutier, au depistat în flagrant, un bărbat de 64 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN24C, din localitatea Miorcani, comuna Rădăuți-Prut, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.