Un monument comemorativ dedicat victimelor celui mai grav accident rutier produs vreodată în România va fi ridicat în localitatea Huțani din județul Botoșani. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, în parteneriat cu U.A.T. Vlădeni, intenţionează realizarea unui monument comemorativ în localitatea Huțani, comuna Vlădeni, în memoria victimelor accidentului din data de 29 iunie 1980.
În urma acestui accident au murit 48 de oameni, fiind considerat cel mai tragic accident rutier produs vreodată în România.
Terenul pe care se va amplasa va avea o suprafață totală de 100,00 mp, pe o parcelă situată în extravilanul localităţii Huţani, la stânga drumului naţional DN 29 (E58) pe direcţia Botoşani – Suceava, în imediata apropiere a locului accidentului din vara anului 1980.
Monumentul va avea o suprastructura de rezistenta din material metalic, baza fiind realizată din beton armat aparent și va conține trei trepte circulare care vor oferi un soclu monumentului. Conceptul monumentului se dezvoltă pe imaginea unei cruci descrisă de 2 brațe din oțel, în jurul căreia se va executa o scară elicoidală cu 48 trepte de culoare albă. Fiecare treaptă simbolizează câte o victimă a gravului accident.
Astfel, construirea monumentului reprezintă o modalitate de a comemora viețile pierdute în tragicul eveniment. În urma elaborării documentației tehnico-economice, a rezultat o valoare de investiție de 670.763,27 lei, inclusiv TVA 19%, susțin reprezentanții CJ Botoșani.
Monumentul ar fi trebuit finalizat în acest an, însă acest lucru nu a fost posibil.Consilierii județeni vor aproba în ședința din luna decembrie documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii.
Sper ca nu veti cere comisioane si de la aceasta lucrare. Ar fi strigator la cer dupa cat de piosi va aratati la sarbatori religioase.